1.5 C
Poarta Albă
vineri, ianuarie 23, 2026

Primăria Orașului Râșnov : O imagine clară și actualizată a Râșnovului – prin scanare aeriană

Must read

Luni, 15 septembrie, a fost emis avizul de începere a lucrărilor pentru realizarea unui proiect de fotogrammetrie aeriană asupra orașului Râșnov, pe o suprafață de 1.300 ha.
✈️ Ortofotoplanul va fi obținut prin scanarea aeriană a tuturor zonelor din oraș. Prima locație vizată este Valea Glăjeriei, unde va fi stabilit „momentul 0” în ceea ce privește construcțiile din zonă.

ℹ️ Ulterior, treptat, se va realiza scanarea aeriană a întregului oraș, pentru a oferi o imagine completă și actualizată, utilă atât administrației publice, cât și comunității.
Ortofotoplanul are mai multe scopuri practice, printre care:
✅ Urbanism și dezvoltare – pentru a vedea exact cum arată terenurile, clădirile, drumurile și spațiile verzi și pentru a planifica extinderi, modernizări sau noi investiții.
✅ Cadastru și impozite – pentru a compara situația din teren cu cea declarată de cetățeni.
✅ Infrastructură – pentru planificarea și verificarea rețelelor de utilități, drumuri, poduri, zone industriale sau comerciale.
✅ Mediu și spații verzi – pentru a monitoriza suprafețele împădurite, parcurile, cursurile de apă și zonele protejate.
✅ Situații de urgență – în caz de inundații, alunecări de teren sau incendii, ortofotoplanul oferă o imagine clară a terenului și ajută la coordonarea intervențiilor.
✅ Transparență pentru cetățeni – multe primării pun ortofotoplanul la dispoziția publicului online, astfel încât oamenii să vadă exact cum arată orașul, unde se fac investiții și ce zone sunt în dezvoltare.
Practic, este un instrument de lucru foarte precis, care combină funcția de hartă cu detaliul unei fotografii reale.

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Poarta Albă | Constanța

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura